Poze amenajari - WC-ul de inlocuit si reparat.

Si daca teava de scurgere este facuta cu pozitie fixa, avem nevoie sa demontam teava veche si sa montam o scurgere de WC flexibile. Scurgerile de PVC flexibile sunt larg folosite la obiectele sanitare din bai sau chiuvetele din bucatarii.

Atunci cand montati instalatia sanitara, trebuie sa tineti cont si de detaliile care prelungesc viata materialelor folosite. 

Daca apa este dura sau contine minerale dizolvate si particule solide in suspensie, ea trebuie tratata inainte de utilizare. Fara un tratament adecvat, la temperaturi ridicate, sarurile din apa se vor depune, formand cruste care vor reduce dramatic performantele tevilor din sistemul de alimentare cu apa. Astfel incat, trebuie luate masuri de protectie impotriva coroziunii, pentru a preveni fenomene nedorite precum infundarea conductelor, uzura prematura a armaturilor, cresterea consumului de energie si cresterea riscului aparitiei unei avarii. Protectia termica a conductelor subterane este realizata prin montarea lor la o adancime situata sub adancimea minima de inghet. Conductele montate suprateran trebuie izolate termic. Grosimea minima a izolatiei termice a conductei depinde de mai multi factori: in cazul conductelor montate aparent: 4 mm in spatii neincalzite si 9 mm in spatiile incalzite. In cazul coloanelor si tevilor montate in canale: 4 mm daca sunt separate, 13 mm daca se afla langa conducta de apa calda.

Un lucru extrem de important pentru instalatiile sanitare este fixarea corecta a instalatiei interioare pe elementele de constructii: Pentru conductele din otel se recomanda folosirea de carlige si bratari. Este avantajos a utiliza carlige facute din acelasi material ca si conducta, mai ales in cazul conductelor din plastic. Conductele orizontale de diametru mare sunt sustinute de suporti tip sa asezate pe pardoseala. Conductele nu trebuie sa suporte si greutatea armaturilor din otel si a apometrelor - acestea trebuie fixate separat pe structura cladirii. Conductele din plastic si cele din cupru trebuie sa aiba distanta mai mica intre doi suporti consecutivi decat conductele din otel. Traversarile elementelor de constructii (pereti, plansee) se fac prin intermediul mansoanelor. Conducta nu trebuie sa aiba contact mecanic cu mansonul, in caz contrar zgomotele si vibratiile care se propaga in lungul conductei vor fi transmise structurii cladirii. De asemenea, daca interspatiul dintre conducta si manson nu este umplut cu un material absorbant (ex. cauciuc), in urma dilatarilor si contractiilor tevii se produce un zgomot suplimentar datorita frecarii.

Fisurile in conducte apar de obicei din cauza greutatii pamantului sau a constructiei sau datorita unui impact puternic. Daca tevile sunt montate in canale iar contactul direct cu cladirea este limitat puteti evita un astfel de eveniment. Nerespectarea distantei intre suporti poate duce la deformarea conductelor, iar montarea tevilor prea aproape de o sursa de caldura sau lipsa izolarii termice va duce la dilatarea sau contractarea acestora.

Daca doriti sa va protejati instalatia montata este bine sa tineti cont de cateva lucruri care trebuie verificate periodic. In primul rand, pastrati un plan al instalatiei la loc sigur. Un exemplar protejat ar fi bine sa existe langa apometru. Langa ramificatii este bine sa existe tabele / schite de orientare. Periodic verificati apometrul pentru a descoperi eventuale fluctuatii bruste ale consumului de apa. Verificati deasemenea si “neinchiderea debitului” pe apometre cel putin o data pe luna. Stabiliti o frecventa de verificare de catre instalator a functionarii tuturor armaturilor si fitingurilor in functie de calitate apei si a materialului conductelor. Asigurati-va de buna functionare a tuturor fitingurilor de 3 ori pe an. Robinetii trebuie invartiti/folositi cel putin o data la 3 luni, pentru a evita depunerea crustelor pe suprafata lor. Inspectati filtrele de cel putin 2 ori pe an si ori de cate ori alimentarea cu apa este intrerupta. Dupa perioade indelungate in care instalatia nu a fost folosita, acesta trebuie bine spalata in interior cu cantitati suficiente de apa.

Toate instalatiile sanitare din locuinta dumneavoastra, pentru o functionare corecta, trebuie conectate la sistemul de canalizare.

La alcatuirea instalatiei de canalizare a apelor uzate menajere se tine seama de numarul si modul de amplasare in cladire a obiectelor sanitare. In cazul nostru, instalatia de canalizare reprezinta un sistem  de conducte care transporta apele uzate menajere pentru a fi deversate.

Este interzisa deversarea in reteaua de canalizare a gunoiului menajer, a uleiurilor uzate si a produselor inflamabile, a grasimilor, si, in general, a oricaror corpuri solide sau cele cu un nivel biodegradabil scazut.
              Sistemele pot fi: unitare - cu o singura conducta in care apele uzate menajere si cele pluviale se amesteca si se varsa impreuna in colectorul stradal, si separative - cu conducte separate pentru apele uzate menajere si pluviale.

Elementele componente ale instalatiei interioare de canalizare menajera se clasifica

in functie de pozitia lor si de rolul pe care il indeplinesc: conducta de legatura - intre obiectul sanitar si coloana; coloana de canalizare verticala; conducta de ventilare - realizeaza aerisirea instalatiei si poate fi separata, comuna, suplimentara sau dublata; conducta colectoare orizontala din interiorul cladirii; accesorii - piese de curatire, goliri, separatoare, sifoane si vane; si racordul care asigura legatura intre utilizator (client) si canalul public.  

           Caminul de racord si instalatia interioara sunt ale proprietarului de imobil, care are obligatia sa le intretina corespunzator.
            De asemenea, proprietarul are obligatia sa doteze caminul de racord cu o clapeta anti-retur. Aceasta masura este in interesul direct al proprietarilor, prevenind inundarea subsolului in cazul unor precipitatii de mare intensitate.

Instalatia de canalizare menajera trebuie sa evacueze apele uzate de la toate obiectele sanitare din cladire, in conditii sanitare si de siguranta. Sistemul va fi astfel proiectat incat sa fie protejat impotriva depunerilor de materii pe conducte si a infundarii acestora, si sa aiba piese de curatire adecvate si in numar suficient pentru a permite o curatire usoara a instalatiei. Materialul conductei de canalizare trebuie sa aiba suprafata interioara neteda, rezistenta la actiunea chimica a apelor uzate si a mediului exterior, rezistenta la abraziune si durabilitate in timp. Conductele care au durata de viata mai redusa trebuie sa fie protejate impotriva loviturilor, sa fie usor de inlocuit, iar accesul la acestea sa nu reprezinte o problema.

            Pentru realizarea instalatiilor de canalizare interioara se folosesc materiale metalice si diverse aliaje (fonta de scurgere, otel, cupru, alama, plumb); nemetalice (gresie ceramica, beton simplu si beton armat, sticla); plastic (PVC, PE, PP, ABS).

Conductele de canalizare se monteaza aparent pe suprafata peretilor sau, mascat, in ghene.

            Reteaua functioneaza, in general, gravitational, dar, in zonele depresionare, apa uzata este pompata prin intermediul unor statii de pompare. Daca nu aveti posibilitatea sa va racordati la un sistem central de canalizare trebuie sa va faceti singuri un put de scurgere sau sa va instalati o fosa septica.

Pentru a avea garantia ca instalatiile dumneavoastra sanitare vor functiona fara probleme sunt cateva teste pe care ar trebui sa le faceti inainte de a pune sistemul in functiune.

Proba de etanseitate la apa. Toate deschiderile vor fi obturate cu dopuri inainte de

inceperea procedurii de proba. Pentru proba se va utiliza apa fara impuritati. Se evacueaza tot aerul din sistem. Se umple instalatia pana sus cu apa. Apa ramane in sistem cel putin un timp minim necesar inainte de inceperea probei: in conducte din beton 2 ore; in conducte de fonta 1 ora; in conducte din plastic sau otel jumatate de ora. Se face o inspectie pentru a vedea daca sistemul este etans la toate imbinarile. Scaderea nivelului apei, dupa ce conducta era plina, constituie o indicatie despre prezenta unor scurgeri (neetanseitati). Intregul sistem, inclusiv accesoriile, vor fi inspectate cu atentie.

Proba de presiune se face la cel putin 3 kPa, dar cel mult 50 kPa si dureaza 1 ora.  Instalatia este acceptata daca pierderile de apa la 10mp de suprafata interioara sunt mai mici decat 0,5 pe ora. Daca exista pericolul de inghet al apei, proba va fi facuta cu aer.

Proba de etanseitate la mirosuri. Proba finala a sistemului se face prin intermediul testului cu fum (“peppermint”). Aceste teste certifica faptul ca toate armaturile sunt etanse la gaze si la apa, iar garzile hidraulice ale sifoanelor sunt impenetrabile. Se umplu toate sifoanele cu apa. Se produce un fum gros inofensiv (sau se utilizeaza un aparat special dedicat),  care este pus in legatura cu capatul inferior al canalizarii. Cand fumul apare la partea superioara a conductei de ventilare, aceasta se va inchide. Apoi se creeaza si se mentine o presiune de 0,4 kPa. Pierderile se localizeaza acolo unde fumul sau mirosul scapa din sistem, sau se foloseste aplicarea unei solutii cu sapun pentru zonele suspecte. Testul este acceptat daca dupa 50 de minute de la umplerea conductelor, nu se sesizeaza fum sau miros nicaieri in cladire.

Tratarea chimica a apei. Schimbul de ioni este un proces chimic de indepartare a

contaminantilor ionici dizolvati in apa. Dedurizarea prin metoda schimbatorior de ioni realizeaza indepartarea ionilor din depunerile (crustele) de Ca si Mg si inlocuirea acestora cu ioni de Na, care sunt mult mai solubili. Dezavantaje: costuri relativ mari pentru substantele chimice; scade continutul in calciu din apa (sub 20 mg la 1 litru de apa). Deionizarea este un proces de schimbare de ioni utilizat pentru inlaturarea tuturor sarurilor dizolvate in apa. Presupune trecerea unui debit de apa prin 2 schimbatori de ioni cu rasini. Osmoza inversa este o metoda utilizata in principal pentru desalinizarea apei. Apa este fortata sa treaca sub presiune printr-o membrana. Membrana retine moleculele de Na sau Cl sau orice macromolecula.

Tratarea fizica de tip electrodinamic. Este cea mai progresista metoda, care utilizeaza un camp electromagnetic variabil. Acest camp degradeaza combinatiile calciului si magneziului din apa. Costul initial este mare, dar costurile de operare sunt minime.

           Echipamentele sunt proiectate sa trateze apa la intrarea in cladire. Ele utilizeaza impulsuri special modulate de curent alternativ de inalta frecventa (7 500Hz). Cele mai noi echipamente combina procesul de degradare a compusilor de Ca si Mg cu masurarea, examinarea si ajustarea functionarii, toate informatiile fiind afisate pe un ecran.

Tratarea fizica de tip electrostatic. Campul electrostatic de mare tensiune (6 500 V; 0,0008 A) modifica sarurile calcaroase. Microcristalele formeaza conglomerate care nu au suficienta forta de adeziune pentru a se prinde de suprafata interioara. Apa actioneaza ca o solutie nesaturata si treptat dizolva crustele. Tot procesul dureaza 3 zile.

Acest asa-numit efect MAITRON are avantaje: nu schimba continutul chimic al apei, mentine toate mineralele necesare vietii si nu este poluant; dupa curatire, stratul anticoroziv creat prelungeste durata de viata a conductei; se utilizeaza in conexiune cu filtrarea automata si rezulta un sistem autoprotectiv, care nu necesita practic

intretinere.

Tratarea magnetica a apei. Caracteristica comuna a tuturor metodelor de tratare nonchimice este aceea ca nu schimba compozitia fluidului (spre deosebire de cele chimice), ci doar constructia/aranjarea cristalina a sarurilor dizolvate in apa. Un camp magnetic stationar care actioneaza asupra apei ii schimba acesteia parametrii fizici si chimici. Se pot utiliza magneti permanenti sau electromagneti. Rezultatul este o marire a vitezei de generare a cristalelor de sare, care vor avea masa si dimensiuni reduse. Astfel, acestea vor creea un reziduu sub forma unui namol fin si nu se va forma o crusta dura. Se recomanda ca acest tip de tratament sa fie combinat cu un separator tangential de impuritati. In conditii stationare, apa isi pastreaza parametrii obtinuti prin magnetizare timp de aproximativ 10-14 ore, iar in conditii dinamice pana la 2 saptamani.

             Pentru utilizarea apei in conditii practice si igienice se folosesc obiecte sanitare, ca: lavoare, cazi de baie, dusuri, closete, pisoare, spalatoare pentru vase, chiuvete, sifoane de pardoseli etc. Obiectele sanitare se executa, in general din faianta, portelan, fonta sau tabla de otel zincata, din tabla inoxidabila (spalatoare de vase, spalatoare comune), din beton mozaicat (spalatoare circulare, spalatoare jgheab etc.), din plumb (sifoane de pardoseala) sau din alama (robinetele) etc.

            Obiecte sanitare alimentate cu apa rece si calda vor avea robinetul pentru apa calda montat in partea stanga a obiectului privit din fata, iar robinetul pentru pentru apa rece in partea dreapta.

            Obiecte sanitare, inainte de a fi montate, trebuie sa fie pregatite (echipate) cu armaturile necesare ca: robinete, baterii amestecatoare de apa rece cu apa calda, ventile etc., atit pentru alimentarea cu apa, cit si pentru evacuarea apei folosite.

            Pentru executarea corecta a instalatiei de canalizare este necesara cunoasterea caracteristicilor obiectelor sanitare.

            Lavoarele se executa din portelan sanitar sau din fonta emailiata si pot fi cu sau fara spate. Bateria amestecatoare de apa rece cu apa calda de consum se poate monta pe lavoar si se numeste baterie stativa sau pe perete. Lavoarul este prevazut cu preaplin  si orificiu de scurgere  prevazut cu un vintil.

            Ventilele de scurgere ale obiectelor sanitare se executa in general din alama si indeplinesc urmatoarele functii: de a proteja marginile orificiului de scurgere; de a asigura la nevoie inchiderea orificiului cu un dop din material plastic; de a face legatura cu preaplinul si de a permite racordarea obiectului sanitar cu sifon.

            Sifoanele obiectelor sanitare se monteaza sub ventilul de scurgere si sunt astfel construite incit sa retina permanent un strat de apa de circa 60 mm inaltime, numit garda hidraulica, ce are rolul de a impiedica patrunderea gazelor nocive din reteaua de incalzire in incaperi.

            Sifonul pentru lavoar se executa din fonta sau din material plastic si este prevazut cu un capac demontabil pentru curatire in timpul exploatarii.

            Sifoanele pentru chiuvete si spalatoare se executa, in general, din plumb de scurgere si sunt de tip S sau de tip P; aceste sifoane sunt in ultimul timp tot mai mult inlocuite cu sifonul butelie cu corp din fonta, avand diametre de 1 1/2” sau 2”.

Obiectele sanitare se pot monta numai dupa ce s-a efectuat proba de presiune a intregii retele de distributie a apei si dupa ce s-au terminat lucrarile de finisaj din incaperi, pentru a se evita degradarea obiectelor sanitare si a instalatiei de canalizare cu ocazia efectuarii acestor lucrari.

            Robinetele si bateriile obiectelor sanitare trebuie bine verificate inainte de a se monta pe obiecte, spre a se vedea daca se manevreaza usor la inchidere si deschidere; totodata, acestea trebuie demontate, spre a se verifica felul garniturii de sub piulita cutiei de etansare. De multe ori fabricile producatoare pun ca garnitura fire de canepa care, fiind uscate, gripeaza la invartirea robinetului; aceasta se poate rupe prin fortare sau cand se produce o miscare brusca a robinetului, ce poate rupe urechea in care este montat robinetul pe vas. In locul firelor de canepa se va pune snur subtire de bumbac grafitat sau impregnat bine in seu de oaie, ultimul fiind cel mai recomandat.

           Robinetul cu senzor nu este o inventie tocmai recenta. In anii ’90 ai secolului trecut, cei care vizitau marile orase occidentale abia asteptau sa povesteasca la intoarcere cum, intrand in toaletele publice, au stat minute in sir sa-si dea seama ce trebuie facut pentru a determina apa sa curga. De regula, asteptau sa vina un autohton si observau cum procedeaza. Era ceva de neimaginat pe atunci: pui mana sub robinet, iar apa tasneste ca si cum ti-ar fi ghicit gandurile.

Aceiasi Aceiasi calatori in occident veneau insa si cu o alta poveste, mai putin fascinanta: criza apei in aceste orase, fenomen care a stat de fapt la baza instalarii sistemelor. De atunci au trecut vreo doua decenii, iar nemaipomenitele robinete s-au transformat cumva - sunt de dimensiuni mai mici, au un design atractiv iar preturile sunt accesibile si pentru utilizatorii casnici. Dupa cum ati banuit, initial erau folosite in spatiile publice, acolo unde economia de apa era o prioritate, dar si in locatii precum spitale, clinici etc., oriunde trebuia evitat contactul, in scop igienic. Tehnologia a devenit tentanta si pentru cei cu dare de mana care au gasit o metoda excelenta de a face cat mai putine gesturi atunci cand voiau sa se spele pe maini. Treptat, robinetele cu senzori au devenit instrumente uzuale, produse in serie, ceea ce a determinat o scadere a preturilor, deci acces mult mai simplu pentru utilizatorul obisnuit. Momentan, pretul unui asemenea robinet incepe pe undeva pe la 250 de lei si poate ajunge destul de sus, in functie de tehnologia incorporata si de calitatea finisajului. Cei care sunt obisnuiti sa nu cheltuiasca mai mult de 50 de lei pentru o baterie de baie, nu totdeauna de cea mai buna factura, vor stramba din nas atunci cand vor vedea preturile acestea. Dar trebuie sa mai tinem cont de un lucru: robinetele cu senzori beneficiaza de un design modern, inclus deja in pret. Daca ne gandim ca bateriile clasice pentru baie, furnizate de marii producatori in colaborare cu designeri de renume, costa incepand de la 250-300 de lei, ne vom da seama ca investitia chiar merita. Si asta pentru o serie de avantaje practice incontestabile, pe care le sintetizam:

1.            Economie de apa, care poate ajunge pana la 70% din consum (ganditi-va cat de repede va recuperati investitia, mai ales daca in locuinta traiesc mai mult de 4 persoane);

2.            Igiena (nu trebuie sa atingeti nicio parte a robinetului);

3.            Rapiditate (jetul de apa tasneste aproape instantaneu, fara a mai fi nevoiti sa faceti prea multe gesturi, inclusiv atunci cand vreti sa reglati temperatura apei, parametru care poate fi setat o data si bine).

        Detaliile tehnice nu trebuie sa va preocupe prea tare. Trebuie sa stiti doar ca robinetul are incorporat un senzor conceput sa detecteze in infrarosu orice miscare pe o distanta de circa 30 cm, moment in care se declanseaza. Se opreste firesc, dupa ce miscarea inceteaza, la cateva secunde. Sistemul poate functiona cu baterii alcaline care va sunt suficiente pentru cativa ani sau la reteaua de curent de 220 V. Consumul de energie electrica este nesemnificativ: maximum 2 W.

       In consecinta, puteti utiliza fara probleme un robinet cu senzor, intr-un moment in care si alte utilitati dintr-o locuinta moderna functioneaza cu ajutorul acestei tehnologii: aprinderea/stingerea luminii, translatarea draperiilor, sistemele de securitate si altele, din ce in ce mai multe.

         Va deranjeaza prezenta umiditatii in locuinta? Nu stiti ce sa mai faceti pentru a elimina igrasia si infiltratiile? Cu siguranta exista in interiorul locuintei zone ce necesita o abordare speciala din acest punct de vedere. Baia este un exemplu elocvent si din aceasta cauza aici se recomanda utilizarea unor materiale si metode specifice. Produsele folosite trebuie sa aiba inalte calitati hidroizolante in primul rand.

        Am exclus din calculele noastre situatiile intampinate in cazul montajului unei cabine de dus din comert deoarece am considerat ca nu oricine isi permite o astfel de uzina - cu jet de apa pentru hidromasaj, ozonizator, comanda digitala, telecomanda etc. Un astfel de dispozitiv este realizat din pereti din sticla securizata, are usi etanse, prin urmare nu necesita hidroizolatie. Am ales asadar sa popularizam o metoda de izolare pentru o cabina clasica, fie ea din zidarie sau din gips-carton.

Solutia este etanseizarea cabinei

         Daca va aflati in situatia in care ati ales sa va construiti singuri cabina de dus va averizam ca aveti de intampinat si de rezolvat mai multe probleme. In primul rand nu trebuie sa ignorati celelalte repere ale baii, care ar putea fi afectate, dar nici elementele aflate dincolo de perete. O problema deosebita ar ridica amplasarea cabinei lipita de un zid de exterior al locuintei. In aceasta situatie este necesara o izolare serioasa deoarece un perete rece va produce automat condens. Lipsa hidroizolarii intr-o astfel de conjunctura implica riscul patrunderii umezelii in zid, situatie care poate persista timp de zile si chiar saptamani; cele mai mari dificultati se intampina in cazul zidurilor orientate spre nord.

         Se vor folosi amorse, adezivi, membrane, produse hidroizolante pe baza de ciment si, bineinteles, placi ceramice, toate concepute in acelasi scop: acela de a proteja atat zidul, cat si confortul beneficiarilor lucrarii. Sistemul acesta de protectie nu este o inventie proprie ci reprezinta rezultatul unor studii si experiente indelungate. Recomandarea noastra este sa alegeti, pe cat se poate, produse din aceeasi gama, fabricate de o firma cu prestigiu, certificata, chiar daca pretul nu este tocmai unul atractiv. Incercati singuri.
         Nu aveti curaj sa va hidroizolati singuri cabina? Ezitarea nu-si are rostul. Cu siguranta unii dintre dumneavoastra stiu deja sa puna gresie si faianta. Operatiunea de hidroizolare nu este cu nimic mai dificila, implicand folosirea unor instrumente uzuale: bidineaua si gletiera.
        Hidroizolarea se face numai dupa incheierea constructiei peretilor cabinei si a cuvei. O astfel de cabina se recomanda pentru spatii de marimi diverse, deoarece ocupa foarte putin loc, mai putin decat o cada. In cazul bailor de mari dimensiuni hidroizolarea se va rezuma la cabina, cel mult la zonele din apropiere. Daca aveti o baie mai mica va recomandam sa izolati intreaga incapere, pentru a obtine o protectie eficienta impotriva umezelii.

        Prima etapa presupune amorsarea suprafetei ce urmeaza a fi prelucrata. Noi am folosit un grund de profunzime, rezistent la factori atmosferici agresivi. Rolul acestuia este de a intari stratul suport si de a reduce absorbtia. Aplicarea grundului am relizat-o cu o bidinea, dupa ce am curatat bine suprafata respectiva. Urmeaza aplicarea pastei hidroizolatoare, cu ajutorul gletierei; materialul este compus din ciment, minerale si rasini sintetice. Produsul este bicomponent, amestecarea compusilor realizandu-se in mod mecanic, pana la obtinerea consistentei necesare. Deoarece colturile se fisureaza foarte usor am aplicat o banda de etansare impermeabila, elastica si rezistenta la rupere. Si aceasta banda se va acoperi cu pasta hidroizolatoare.
       Dupa incheierea operatiunii de hidroizolare peretii si cuva se vor placa cu faianta si gresie. Sistemul de hidroizolare este complet numai dupa chituirea suprafetelor cu un chit de rosturi aquastatic.
         Daca nu ati sarit nici o etapa din cele mentionate mai sus inseamna ca lucrarea a reusit. Nu va grabiti sa faceti dus pentru a verifica eficienta izolarii; asteptati pana cand suprafata va fi destul de uscata.

Delimitare retele apa